ALTFEL DESPRE SĂNĂTATE  sau o invitaţie la maturizare             

” Geniul este persistenţa copilăriei în maturitate.”

(Garabet  Ibrăileanu)

Dincolo de terenul arid al teoriilor ştiinţifice despre sănătate şi viaţă, fiecare dintre noi îşi duce existenţa în spaţiul real al vieţii, unde singurul mod de cunoaştere reală care ne conduce spre devenire şi evoluţie este experienţa.

        Din punct de vedere experenţial, în viaţa reală, fiecare dintre noi  trăieşte în două lumi, de care suntem mai mult sau mai puţin conştienţi. Mă refer aici la tărâmul interior, intim, cunoscut mie dar necunoscut celorlalţi într-un mod direct şi la cealaltă lume, cea exterioară, împărtăşită, negociată cu ceilalţi atât perceptual cât şi ca proces de co-construire a unei realităţi într-un deplin consens. Aşadar, echipaţi cu o lume interioară (cuprinzând amintiri, impresii, senzaţii, interpretări despre noi înşine şi lume, un fel de hartă a posibilităţilor de acţiune şi satisfacţie) ieşim în lumea exterioară (o lume a acţiunii, a nevoilor materiale şi a realităţilor  fizice). În această lume exterioară dacă nu atingem un nivel minim de satisfacţie, vom muri psihic şi apoi fizic, la propriu.

Aşadar, această dualitate, acest sentiment al unei graniţe între mine şi celălalt (lumea exterioară) stă în însăşi inima experienţei de viaţă.

Acestea fiind spuse, ce înseamnă sănătate din punct de vedere al interacţiunii cu celălalt?

         O viaţă sănătoasă se caracterizează prin satisfacţie, creştere individuală şi prin capacitatea de a genera interacţiuni productive. Sănătate înseamnă să faci parte dintr-un întreg social mai larg, îmbunătăţind calitatea acestuia prin contribuţia ta. O persoană sănătoasă trăieşte viu sentimentul atingerii unor ţeluri personale semnificative, continuând să genereze noi scopuri cu semnificaţii extinse, aducând contribuţii valoroase dincolo de el însuşi.

Un concept de viaţă sănătos este unul care promovează şi susţine (hrăneşte, sporeşte, urmăreşte) creşterea şi maturizarea individuală, în timp ce permite şi derularea unor scopuri comune cu altcineva (obiective de parteneriat şi carieră, creştere copii, etc ).

O relaţie productivă şi de calitate implică  ” faptul de a fi într-o sincronicitate cu cealaltă persoană”, accentul punându-se pe reciprocitate, al unei direcţii comune cu responsabilităţi asumate asupra cărora oamenii agreează şi negociază reciproc. Relaţia se construieşte procesual prin ” capacitatea de a vrea acelaşi lucru sau lucruri care se suprapun suficient de mult, într-un mod important şi repetat de-a lungul timpului, precum şi capacitatea de a merge împreună către împlinirea şi realizarea acestor scopuri comune, într-un mod care să aibă ca rezultat o satisfacţie de ambele părţi.” ( Zinker şi Nevis, 1981). Într-o diadă, triadă sau o întreagă echipă funcţională şi sănătoasă funcţionăm pe perioade lungi de timp, având o putere relativ egală şi un grad relativ bun de sincronicitate şi satisfacţie, cel puţin în cea mai mare parte a timpului. Totul curge bine şi sănătos atunci când ne simţim confortabil unii cu ceilalţi, netrăind cu frica unor surprize răutăcioase, acomodându-ne la punctele forte şi ritmurile fiecăruia, pentru a atinge satisfacţia reciproc, întâlnindu-ne aşa cum au descris Zinker şi Nevis ( 1994) ca fiind ” zona de mijloc” sau arena non-conflictuală. Parcurgând aceste etape împreună cu cineva ajungem inevitabil să ne cunoaştem până acolo unde relaţia prinde cumva o viaţă proprie.

Această împărtăşire nu este posibilă decât între oameni care au atins un anumit nivel de evoluţie şi maturizare. Dezvoltarea şi articularea sinelui solicită o explorare şi o experimentare atât a lumii exterioare cât şi a tărâmului interior. Într-un proces de sine care nu ia seamă de lumea exterioară, cea a validării consensuale cu ceilalţi, focalizându-şi atenţia doar intern, poate fi numit obiectiv, schizofrenic (o minte scindată lipsită de capacitatea de integrare satisfăcătoare a sinelui, în relaţie cu lumea exterioară şi invers). O persoană care îşi focalizează atenţia doar pe exterior îşi construieşte un “sine fals”, inautentic, unde dorinţele şi nevoile altora sunt resimţite fiind mai urgente şi mai importante decât cele interioare (Winnicott).

În concluzie, actualizarea de sine presupune o trăire și o explorare atât spre interior cât şi spre exterior, printr-o oglindire empatică ( Kohut, 1977), esenţială pentru dezvoltarea sinelui (sinele însemnând în sistemul lui Kohut- un sistem de procese care stabilizează sistemul şi îi permite să meargă mai departe, să-şi continue existenţa în timp). Această cunoaştere, explorare şi co-construire a lumii interioare, cât mai bogată, articulată şi structurată, în armonie cu exteriorul, este o sarcină de dezvoltare de-a lungul întregii vieţi.

Surse:

1. Joseph Chaim Zinker – Creative process in Gestalt therapy,NewYork:Bruner/Mazel

2. Gordon Wheeler & Stephanie Backman– Pe tărâmul intimităţii, Ed. Gestalt Books, Bucureşti, 2013

3. Zinker, Joseph C., In Search of Good Form, San Francisco, Jossey-Bass. 1994. 

4. Heiny Kohut , The Restoration of the Self, E-book, ISBN: 9780226450155 Published December 2012

5. D. W. Winnicott, Playing and Reality. London: Routledge, 1971

6. Winnicott, D. W. (1960). “Ego Distortion in Terms of True and False Self,” in The Maturational Process and the Facilitating Environment: Studies in the Theory of Emotional Development. New York: International UP Inc., 1965