Munca non-stop, cu sau fără perspectivă, ne perturbă ritmurile naturale ale vieții.
Dincolo de oboseala fiziologică care “trece” după o noapte bună de somn sau oboseala funcțională care nu trece cu una cu două, regăsim Sindromul de oboseală cronică (SOC) sau Encefalomielita mialgică (EM) inclusă în spectrul bolilor cronice neurologice și imunologice.
Unde este limita impusă de corpul nostru? Cum recunoaștem nivelul de oboseală, astfel încât să avem timp pentru schimbările ce se impun în modul nostru de viață? Care este perspectiva cea mai corectă și ce resurse avem la dispoziție?