EGO-CENTRISM, ALTRUISM SAU EGOISM?

         Cu toate că majoritatea știm ce înseamnă binele, ne vedem adesea atrași spre a-l ignora și încălca. Dilema oricărei moralități este conflictul dintre cunoașterea rațională și comportament, teorie versus practică, cogniții versus atitudinal și comportamental, conștient versus inconștient. Intelectul pare a ceda sistematic  în fața emoționalității, pulsiunilor și afectelor chiar și după milenii de educație religioasă.

Știut fiind faptul că rateul oricărei reprimări vine în primul rând din încercarea de ascundere a aspectelor întunecate ale inconștientului, înseamnă că orice comportament deviant provine din incapacitatea individului de a-și gestiona conflictul dintre modelul etic construit prin educație- din mediul familial, social și cultural, cu propriile pulsiuni și dorințe supuse irepresibilului principiu al plăcerii.

Ca psihoterapeut, cu fiecare client în parte, mă văd pusă  în situația de a fi prezentă și a susține ”repararea” stărilor sufletești, având în minte întrebarea: ”Care sunt acțiunile corecte pentru acest individ în aceste circumstanțe?”, ” Sunt eu suficient de pregătită, echilibrată, echidistantă, empatică, ecranată și cunoscătoare a teoriilor importante și a disciplinei profesionale? Am eu o personalitate suficient de solidă, auto-realizată și împlinită, posibil model de emulat pentru clienții mei? Etica mea este suficient de ancorată în realitatea sufletească a umanului? Sunt eu un instrument psihologic eficient în terapie?”

Întreg parcursul poate fi mult îngreunat de imaturitatea individului și mă refer aici, atăt la client cât și la propria persoană, motiv pentru care mă voi focusa asupra acestui subiect: maturitatea și imaturitatea.

         Cum toată devenirea și evoluția noastră se face la interfața dintre noi înșine, familia de origine și influența socială și cum aspirația spre inserția socială este de ne-evitat până la o anumită vârstă, accentul va cădea pe eul public, pe pseudo-eu sau ”persona” cel puțin în prima parte a vieții. Individul dizolvat în grup ( serviciu, formări, cursuri, club, comunitate) pierde treptat accesul la eul său intim, orbitând la periferia propriei personalități prin tot felul de „travestiri” care dau bine statutului expectat.

Din prisma psihologiei jungiene care împarte viața omului în două etape majore ( prima și a doua jumătate a vieții), formarea ” personei” este specifică primei jumătăți, caracterizată prin expansiune, explorare, cunoaștere a lumii și adaptarea la ea, construindu-ne individualitatea și distingerea din masa confuză a inconștientului spre o personalitate independentă, autonomă, de sine stătătoare și bine articulată. Nu este rău!…Doar că, de fapt, ” persona” cu toate funcțiile, diplomele și titlurile aferente nu este ceva real ci reprezintă un compromis între individ și mediul său social. Autenticitatea vine abia în a doua jumătate a vieții, de obicei după o confruntare cu adevărurile ultime existențiale ale vieții.

În acest proces de inserție socială, mai mult sau mai puțin conștient, ne îndepărtăm tot mai mult de noi înșine printr-o ansamblare eclectică dar neintegrată cu adevărat a tot felul de roluri între care alergăm cu stoicism pe scena unui circ mobil extrem de dinamic. Ohh! De nu aș recunoaște asceste lucruri din propria experiență!…

Toate caracteristicile respinse, ignorate, refulate, negate sau reprimate se aglutinează în așa zisa ”umbră” ce devine centrul de gravitație a inconștientului personal ce creează perturbări ale comportamentului, atitudinilor conștiente și chiar somatizări prin acumularea energiei.

O situație similară este și cea care se găsește in versetul Noului Testament ( Mt. 22,39): ” Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, care pare să invite spre o iubire orientată doar spre exterior. Înțeleasă în acest fel va conduce spre o tendință altruistă, manifestare a unui egoism reprimat care ” nu ar da bine” .

Adevărata iubire a aproapelui însă nu este posibilă fără acest ” ca pe tine însuți”, bază a oricărei intenții față de celălalt. Angajarea prea rapidă în mreaja dăruirii altruiste poate fi mânată de o fugă de sine descentratoare, cu rădăcina în sentimentul propriei nemulțumiri, incompletitudini sau singurătăți. De la „vreau să fac bine și să fiu bun cu toată lumea”, până la ” sunt mai bun decât toată lumea” nu este decât un pas – tromba egoismului personalității narcisice.

Acestea fiind spuse, se evidențiază nevoia unui ego-centrism sănătos, matur și auto-asumat versus unui fals altruism sau al unui egoism narcisic care ar afecta evoluția și devenirea noastră. Dar cum diferențiem și conștientizăm toate aceste pârghii ale propriului comportament? Ne dorim cu adevărat accesul la aceste adevăruri ale propriei ființe?

Ego-centrismul despre care vorbim se vrea o axare sau o centrare pe sine ca fundamentare a personalității care să permită, într-un al doilea pas deschiderea înspre afară, spre ceilalți dinspre o bază solid construită, plină de putere și încredere în sine. Ego-centrarea vine în acest fel ca o piatră de temelie a oricărui comportament etic și performant. Intr-o atare dăruire ego-centrismul se confundă cu antropocentrismul, așa cum evidenția și Irvin Yalom în a-5-a modalitate de a atinge nemurirea simbolică: ” modalitatea experențial-transcedentală prin pierderea de sine într-o stare atât de intensă, că timpul și moartea dispar, iar viața se desfășoară în prezentul continuu”. Cu alte cuvinte, devoțiunea transcede orice preocupare egotică, lipsită de orice fason. Acest lucru se întâmpla în mai mulți pași: 1. Centrarea pe sine- specifică primei jumătăți a vieții

2. Trecerea spre creativitate și generativitate- opera mijlocului vieții
3. Culegerea rodului propriilor eforturi, răsplata operei de o viață, întorcăndu-se cu împlinire și mulțumire. Acest lucru este posibil doar dacă omul a făcut ceea ce a făcut fără să le pretindă neapărat fiind vorba despre o poziționare existențială a ființei umane.

Așa cum explică Murray Bowen, „ ego-centrismul ține de polul sistemului intelectual, el este o poziție de viață atent judecată și bine cumpănită, opțiune rațională bazată pe aplicarea unor principii și experiențe de viață la situațiile și contextele inerumane intâlnite”.

Spre deosebire de ego-centrist, egoistul rămâne cantonat strict la sfera propriilor interese (dictate de pulsiuni, dorințe, frustrări originând în copilărie și alimentate de emoționalități) fiind absorbit de acestea într-o lume mărginită și închisă, străduindu-se să îmbrace o străvezie haină intelectuală. Comportamentul lui izvorăște dintr-un sentiment de inferioritate supra-compensând egotic și idolatru dizolvat în sfera socială sau izolat într-un sine închistat, preocupat narcisic doar de propria persoană, așa cum transmite Alfred Adler în scrierile sale.

Pentru că egoismul debutează încă din momentul când omul începe să se exprime prin Eu făcând uz de iubitul său sine peste tot, el crește irezistibil chiar dacă se manifestă doar voalat uneori (căci i se opune al celorlalti) prezentând un fals altruism în lime. Conform Antropologiei din perspectivă pragmatică a lui Kant, egoismul include revendicări de trei feluri: al intelectului (logic), al gustului(estetic) și al interesului practic(practic).

Egoismul logic ține de dorința de a fi special, deosebit, altfel decât ceilalți. Acesta poate conduce spre descoperiri fiind caracterizat de un spirit de investigație.

Egoismul estetic este acela care căruia îi este suficient propriul său gust, indiferent de părerea altora, iar egoismul moral este acela, pentru care toate scopurile se limiteaza la sine, fără un simț al datoriei.

Așadar, acestea fiind spuse, deducem că nu putem vorbi despre evoluție și maturizare decât prin prisma unei dezvoltări etice, ceea ce va conduce la o asumare și nu doar o înțelegere a preceptelor morale, integrându-le în structurile noastre cognitive la nivel individual. O societate sănătoasă nu poate fi construită decât cu indivizi maturi și asumați.

Bibliografie:

1. Zeno Gozo, Etica în psihologie și psihologia eticii, Cluj Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2017

2. Mircea Eliade, Oceanografia, București, Humanitas, 1991

3. Grenier H, Marile doctrine morale,București, Humanitas, 1995

4. Yalom D., Psihoterapia existențială,(B.Boghițoi- traducere), București Editura Trei, 2010

5. Jung C.G., Două scrieri despre psihologia analitică. Opere Complete7.,(V. Nișcov- traducere), București, Editura Trei, 2007

6. Bowen M., La differanciation du soi, Paris:ESF, 1984

7. Adler A., Caracterul nevrotic,( Simona Ligia Tutunaru-traducere), Editura Trei, 2017

8. Immanuel Kant, Antropologia din perspectiva pragmatică,( Rodica Croitoru- traducere), Editura Antet, 2013