Tu cu tine însuţi în dialog

Căutarea fericirii preocupă omenirea din cele mai vechi timpuri, iar fericirea durabilă nu poate să aibă ca temelie amăgirea. Nevoia de adevăr provenind din străfundurile ființei umane pare să fie o condiție esențială a bucuriei autentice de viață. Adevărul, pentru a putea fi perceput în toată realitatea lui, are nevoie însă de un “ochi limpede”, care să poată vedea ceea ce este și nimic altceva. Această “vedere limpede” presupune ca privitorul să iasă cumva din unghiul său de vedere, din propriile condiționări și să vadă lumea și lucrurile într-un “celălalt” neamputat de propriile-i percepții fragmentare. A nu împuțina viața, lumea, pe celălalt și nici pe tine însuți, înseamnă a suspenda judecățile de valoare, a nu mai proiecta temeri, dorințe, gelozii sau suspiciuni și a te elibera de “reactivitatea” gândirii.

“Obisnuți-vă să priviți ceva mai de sus. Nu e niciodată destul de simplu”- afirmă poetul și scriitorul Joe Bousquet, izolat pe viață în camera sa, în urma unui glonț încasat în războiul din 1918. Cu alte cuvinte, să-ți întrerupi interogația interioară automată și permanentă despre motivul existenței și să-ți acorzi plăcerea de a fi tu insuți, privindu-te pe tine și contextul tău de viață, ca parte dintr-o realitate mai mare decât limitele propriei ființe.

Cuvintele rostite sau nerostite adesea rămase blocate la un nivel sau altul, în funcție de situație, de interlocutor, de curajul sau temerile noastre, de felul în care suntem ascultați. Teama sau rușinea unei exprimări libere este adânc înrădăcinată în modul nostru de a relaționa. Cuvântul exprimă realități diferite, pentru persoane diferite, în momente diferite. Există o diferență între ceea ce trăim, ceea ce plănuim să spunem și ceea ce ne auzim spunând. Gândurile și imaginile din interiorul nostru sunt total necunoscute interlocutorului, așa cum ale lui sunt în totalitate secrete pentru noi. Misterul rămâne mister…Tăcerile de calitate sunt necesare unei relații armonioase și nu trebuiesc confundate cu “a te ascunde de celalalt”. Ele au la bază plăcerea unei vieți duble: viața mea cu celalalt (cu lumea) și o viață interioară, doar a mea, cu mine în intimitate, în care părțile eului meu poartă un dialog, se pun de acord sau intra în conflict. Acest dialog interior poate reprezenta o forma de autosabotaj, generând comportamente disfuncționale, cauzatoare de suferință atât pentru mine cât și pentru cei din jur sau se poate transforma într-un izvor nesecat de creativitate, ca formă a exprimării de sine împărtășită cu ceilalți. 

Orice tentativă de schimbare, ce ar viza ameliorarea și optimizarea performanțelor individuale, ridică întrebări asupra comunicării cu propria persoană. Să conștientizezi ce simți și ce gândești în momentul în care ceva se întamplă este primul pas în evoluția ta. Iubire, dezamăgire, manie sau tristețe, plăcere sau neplăcere, îngrijorare, teamă, inadecvare nu sunt întodeauna ușor de identificat, pentru că am învățat să ne ascundem, să negăm și să ne cenzurăm, de teama criticii sau doar pentru a face pe plac altora. Ambiguitatea generată de amestecul și suprapunerea emoțiilor ne derutează percepțiile, generând confuzie, evitare și indecizie. Pentru a fi cât mai conectați la adevăratele noastre sentimente, avem nevoie de atenție și o oarecare vigilență.

Aven întrebări pe care ni-i le adresăm adesea. A afla răspunsul, înseamnă a identifica tiparul de gândire care generează starea, a lua o decizie în legătura cu asta și a intra într-o stare de echilibru în care regăsim mijloacele de a opera schimbarea și de a fi mai coerenți în comportament și în poziția pe care o adoptăm față de alții.

Uneori, pe parcursul vieții, ne debarasăm de anumite aspecte ale propriei persoane pe motiv că nu ne mai simțim confortabil avându-le, nu ne mai plac sau poate că ne ajută să ne integrăm mai ușor social. Luăm decizia legat de acel aspect al nostru și o respectăm toată viața, uitând că am luat-o cândva. Acea parte din noi redusă la tăcere nu dispare cu adevarat și începe să se manifeste pe furiș, în moduri ascunse minții noastre. Cei din jur observă de obicei starea, dar noi nu suntem constienți, vocea acelei emoții fiind redusă la tăcere în dialogul interior. Modalitatea de a repera aceste voci înăbușite este psihoterapia sau să conștientizăm o reactivitate mărită la acele lucruri în manifestare exterioară, la alte persoane.

La nivel de bază, gandurile și alegerile pe care le facem în viată au consecințe și la nivel fizic și genetic. Fiecare celulă a corpului nostru “știe ce gândește” creierul, iar starea noastră de spirit influențeaza starea de sănătate și echilibru al corpului. Este interesant felul în care decurge comunicarea creier-corp. Corpul știe și resimte uneori instantaneu emoția, calitatea gândirii și activitatea creierului, pe când creierul nu recepționează întodeauna la timp suferința corpului. Nu de puține ori corpul este cel care ne atrage atenția asupra gândurilor iraționale. Pentru a ne simți “acasă” în corpul nostru avem nevoie să cultivăm o relație bună și reală cu el, neâmpiedicată de vină, rușine sau stânjeneală.

Eric Berne (1972), părintele Analizei Tranzacționale afirmă că “destinul fiecărei ființe omenești este stabilit de ceea ce se petrece în mintea ei când se confruntă cu evenimentele din exterior” și tot el susține că „fiecare om hotărăște în anii copilăriei felul cum va muri și cum va trăi”, iar planul pe care omul îl poartă în minte îl denumește “scenariu de viață”. Erik Erikson afirmă însă că  ” scenariile de viață se bazează pe iluzii copilărești ce poate dura întreaga viață”. Tot el afirma că „oamenii inteligenți și sensibili renunță în timp la iluzii”, una câte una, acest lucru ducând la crize de viață precum: reevaluarea părinților de către adolescenți, proteste ciudate specifice vârstei mijlocii, cu conturarea ulterioară a unei filosofii proprii de viață. Cei care încearcă cu disperare să-și păstreze iluziile precum și cei care în timp le abandonează total ajung să dezvolte comportamente extreme și psihopatologie. De aici se poate vedea clar zbuciumul interior specific fiecarei ființe umane spre a-și împlini un destin, lucru care se întâmplă printr-un dialog interior. Dar implinirea aceasta cere prezenţa conştienta si o oarecare acordare cu realitatea…

A fi acordat cu realitatea prezenta presupune ” a se acorda cu inima cu scopul de a-l întâlni pe celalalt în mod empatic ” ( Rogers ); ” a-l asculta cu a treia ureche, cea a inconștientului” ( Balint) ; ”a observa cu atenție expresia sa corporală, a accepta ceea ce vrea să spună fără a interpreta dincolo de ceea ce acceptă, a da prioritate pozitivului asupra negativului, a căuta resursele mai degrabă decât lipsurile, a se armoniza cât se poate cu vocea lui, cu mimica, cu postura și gesturile sale” ( Andre Moreau).

Pentru a împlini această stare de conștiență și de prezență, pentru a putea cuprinde pe celălalt, lumea și întreaga experiență de viață a prezentului, asa cum spunea Moreau, este necesar ” să ne

împăcăm cu trecutul ” și să învățăm să trăim deplin și asumat în “aici și acum”.        

A fi conștient înseamnă a face cunoscut inconștientul, conform teoriilor Freudiene. În analiza tranzacțională, conștiența înseamnă a cunoaște “necunoscutele” (un fapt, un sentiment, o persoană). În Gestalt terapie, a fi conștient înseamnă a realiza cât de mult “alegi” să vezi, să auzi sau să simți în “aici și acum” dintr-un eveniment actual care se desfăsoară în fața ochilor tăi. Cu alte cuvinte dacă psihanaliza te poate face să “vezi” ceea ce îți imaginai despre ceva din prezent, Gestaltul te poate face “să vezi” ceea ce “nu vedeai ” de ceea ce îți imaginai. Asadar, pentru o percepție obiectivă a realității prezente, ceea ce ne spunem în interior ar fi ideal să ne ajute să trăim evenimentul actual așa cum apare, interior și exterior. Adică, așa cum afirma Andre Moreau ( 2006) : ” să-ți simți corpul și emoțiile, să iei astfel cunoștință de nevoile tale, să cauți în toate acestea un răspuns și să fii satisfacut de rezultat.” Asta presupune să îndepărtăm toate obstacolele și mecanismele de apărare care împiedică prezența noastră totală în clipa prezentă. Antrenamentul lui ” cum să vezi, să privești și să asculți persoana din fața ta, evaluând în mod corect și acceptabil ceea ce se întâmplă în interior, fără distorsiuni precum interpretările și proiecțiile”,  reprezintă un obiectiv bun în dezvoltarea personală a oricărui om. Interpretarea poate fi folosită cu succes dacă este mănuită cu prudență și precauție și mai ales dacă este recunoscută ca pertinentă de către celălalt. Este deci important să verificăm dacă dialogul interior și propriile proiecții corespund realității și astfel să putem empatiza cu realitatea celuilalt, ceea ce va duce cu certitudine la consolidarea și îmbunătățirea relațiilor cu cei din jur. Practic într-o relație sănătoasă, într-o percepție adecvată, ceea ce ne imaginam corespunde cu ceea ce traiește celălalt și ca urmare, ceea ce gândesc, spun și fac va fi nedistorsionat.

Distorsiunile au legatură nu doar cu trecutul dar și cu viitorul. Toate obiectivele de viitor, proiectele, anxietățile, dorințele, aversiunile, toate variantele de viitor se înrădăcinează în învățături, condiționări, introiecții, injoncțiuni și drivere care vin din trecut. Ele apar când prezentul evoca experiențe traumatizante din trecut, pe care care individul le introiectează tranformându-le în principii de viață care rămân valabile tot restul vieții și care fiind acceptate din frică sau din sentimentul datoriei, devin ca un “disc zgâriat” care se învârte în prezent fără a mai fi necesar.

Așadar ce este de facut?

Dr. Steven C. Hayes ( 2005) vorbește despre “îmbrățișarea activă, vitală a clipei”, ca pe o ” disponibilitate și acceptare față de istoria ta ,de programările existente în mintea ta, astfel încât să îți sporești cât mai mult șansele de a fi, pur și simplu, conștient de propria existență, ca și când ai ține în mână un obiect fragil și l-ai contempla îndeaproape cu obiectivitate“. “Disponibilitatea și acceptarea înseamnă să îți oferi suficient spațiu pentru a respira.” Scopul acestei deschideri ar fi să putem înainta eficient spre aspectele pe care le prețuim”. Hays diferențiază ” ființarea ” de minte și afirmă că ” tu poți învața disponibilitatea și acceptarea chiar dacă mintea ta nu poate învața”, sugerându-ne practic o dezindentificare a ființei noastre cu mintea.

Acestea fiind spuse , concluziile până aici ar fi:

1. Bucuria autentică de viaţă cere ca şi condiţie esenţială – a fi conștient de adevărul ființei tale.
2. Pentru a-ţi percepe adevărul în toată realitatea lui, ai nevoie de o “vedere limpede” , nefragmentată şi liberă de orice condiţionare.
3. Schimbarea în bine, ameliorarea şi optimizarea performanţelor individuale implică obligatoriu munca cu sine şi un dialog interior de calitate .
4. Pentru a transforma dialogul interior într-un nesecat izvor de creativitate ca formă a exprimării de sine, ai nevoie să împărtăşesti asta cu ceilalţi.
5. Cultivă-ţi atenţia și vigilenţa. Ele te vor menţine conectat la adevăratele tale sentimente.
6. Dacă ai o trăire neplăcută, identifică tiparul de gândire care generează starea și caută mijloace de a opera schimbarea. Asta generează o coerență mărită între lumea interioară şi realitatea exterioară, obiectivă.
7. Apelează cu încredere la psihoterapie și terapia biofeedback-biorezonanță pentru a identifica acele “voci înăbuşite” care îţi limitează viața și bucuria.
8. Cultivă-ţi o relație bună și reală cu corpul tău şi învaţă să te simți “acasă” în corpul fizic.
9. Aminteşte-ţi că nu evenimentele exterioare îţi decid destinul, ci ceea ce se întâmplă în mintea şi corpul tău, în raport cu ele.Învaţă să respiri pentru controlul reactivităţii.
10. A pierde o iluzie poate fi un proces dureros … Adevărul însă ne face liberi…
11. Percepţia de sine corectă te va conduce spre o întâlnire empatică şi autentică cu celalalt.
12. Pentru o bucurie de viaţă autentică, într-o deplină prezenţă, împacă-te cu trecutul, folosindu-te de el ca de o resursă. Asta aduce împlinire.
13. Învaţă disponibilitatea și acceptarea, depăşind condiţionările minţi, într-o “îmbrățișarea activă, vitală a clipei”.

Bibliografie:

 1.Irvin Yalom , Psihoterapia existentiala, trad. Bogdan Boghitoi. Ed. a-2-a Bucuresti: Editura Trei, 2012, pp. 409-410; pp.183-189

2.Eric Berne, Ce spui dupa “buna ziua”? Psihologia destinului uman, trad.Anacaona Mandrila, Bucuresti, Editura Trei, 2006.

3.Erikson,E.H. Identity and the Life Cycle, International Universities Press, New York, 1959

4.Dr. Steven C. Hayes si Spencer Smith, Noua terapie prin acceptare si angajament.Elibereaza-te de scenariile mintii si traieste-ti viata, trad. coord.Krisztina-Gabriella Szabo, Bucuresti,Editura Polirom, 2013: pp. 56-63

5.Andre Moreau- Ca sa traiesti mai bine in prezent, impaca-te cu trecutul, trad: Dragos Jipa,   Bucuresti, Editura Trei, 200

6.F Perls, G Hefferline, P Goodman – Gestalt therapy, New York, 1951 – books.google.com

7.Maja O’Brien, Gaie Houston, Terapia integrativa, trad.Miruna Andriescu, Iasi, Editura Polirom, 2009