Simptomul – O metaforă în tulburarea psihosomatică

Afecţiunile psihosomatice gândite clasic freudian se deosebesc de celelalte boli prin caracterul lor simbolic. Ele reprezintă o alegorie, o criptare metaforică a unei suferinţe psihice inacceptabile, refulată din realitatea conştientă a individului în vidul abisal şi obscur al inconştientului. Aceste conţinuturi dureroase şi refulate scapă controlul conştiinţei şi defulează cumva în conştient într-o formă  “incognito”, deghizată în simptom.

Ca atare, nu putem vorbi despre om altfel decât ca și ființă integrală. Sănătatea și boala sunt influențate subtil și fundamental de către atitudini, gânduri, credințe, tensiuni, respirație și emoții. Gândurile și atitudinile sunt cât se poate de corporale și musculare , afectând secrețiile hormonale,ritmurile celulare, precum și stările noastre de spirit.

Alfred Adler numea aceste tulburări  “jargonul organelor”. Acest jargon nu este doar o declaraţie, ci şi o soluţie pe care pacientul o găseşte într-o situaţie de viaţă pe care nu o poate controla, rezolva.

“Uneori gura minte sau capul nu înţelege; dar funcţiile corpului spun întotdeauna adevărul” (Alfred Adler).

Tulburarea de somatizare este o tulburare polisimptomatică, cu debut înaintea vârstei de 30 de ani, care se întinde pe o perioadă de ani de zile şi este caracterizată printr-o combinaţie de durere şi simptome gastro-intestinale, sexuale şi pseudo-neurologice.”

Psihanalistul Stekel( 1925) a introdus termenul “somatizare” pentru a descrie procesul prin care o nevroză profundă, este exprimată cu ajutorul conversiei, printr-o tulburare fizică. Adeseori, formele mai moderate întâlnite în practică pot reprezenta reacţii de adaptare la situaţii stresante de viaţă (Katon, 1991).

Conceptul de conversie isterică a fost introdus de Freud în 1894, pe care îl descria ca un mecanism mental al pacientului de a stăpânii în siguranţă o idee incompatibilă, prin transformarea emoţiilor induse de idee în simptomatologie. Freud descria simptomele istericului ca o expresie simbolică, metaforică a unui conflict din mintea inconştientă a pacientului, produs de experienţele copilăriei. Autopedepsirea precum şi un posibil beneficiu secundar erau incluse în simptom. Intrând în rolul de bolnav, pacientul primeşte privilegiul unei atenţii speciale, permiţând şi retragerea onorabilă din conflict. Tot Freud considera acest lucru urmarea unui abuz sau fantasma unui posibil abuz sexual din partea unei persoane mai în vârstă.

Unii psihanalişti considerau simptomul ca un simbol al nevoii de dependenţă (Nemiah, 1967).

Un studiu recent publicat de Crimslisk (1998) ,în care au fost examinaţi pacienţi cu manifestări motorii inexplicabile, a descoperit că durata medie a prezentării simptomelor isterice era de 18 luni. S-a constatat că aceşti clienţi nu aveau o altă patologie asociată şi o mică parte aveau o personalitate histrionică. Restul persoanelor aveau tipuri de personalitate diverse.

Tulburarea de somatizare sau Sindromul Briquet, pare să fie argumentată mai degrabă ca o tulburare legată de creier, avansând ideea că evenimentele de mediu nefavorabile acţionau asupra părţii afective a creierului la indivizii predispuşi la acest lucru.( May şi Merskey, 1980). Pe parcursul bolii există cel puţin un simptom reproductiv înaintea vârstei de 30 de ani, multiple acuze somatice recurente manifestate pe parcursul mai multor ani, cel puţin un simptom neurologic ( bazat pe isteria de conversie), altul decât durerea. Niciunul dintre simptome nu este simulat intenţionat. Cursul bolii este cronic, fluctuant şi rareori se remite complet. O complicaţie majoră a bolii este faptul că aceşti pacienţi pot face abuz de medicamente, pot căuta tratamente chirurgicale nepotrivit şi în timp pot ajunge la deteriorări fiziologice majore.

Tulburarea somatoformă nediferenţiată este o formă mai puţin severă cu o prevalenţă de 100 de ori mai mare decât a tulburării de somatizare, manifestându-se cu stări de oboseală, pierderea apetitului, simptome gastro-intestinale. Durează cel puţin 6 luni.

Tulburarea somatoformă algică are ca şi manifestare esenţială durerea. Unii preferă să o numescă durere cronică deoarece nu acceptă faptul că ea poate fi în întregime psihogenă. Poate apărea la orice vârstă.

Psihanalistul Engel (1959) susţine că durerea are legătură cu experienţele copilăriei în relaţia cu parinţii (plânsul de durere semnificând expectaţia îngrijirii atenţiei şi afecţiunii). Poate fi asociată cu vinovăţia şi pedeapsa, reflectând abuzurile fizice din copilărie care au dezvoltat copilului un supraeu rigid şi punitiv, costruindu-se sentimentul că merită pedeapsa.

Este interesant că nostalgia care simbolizează “durerea noastră comună” era manifestată ca şi durere fizică de către soldaţii elveţieni din armata napoleoniană in sec. al VIII-lea când le era dor de casă.

    Tulburarea dismorfică corporală se caracterizează prin credinţa că întreg corpul sau părţi ale acestuia sunt urâte sau deformate cumva. Persoanele afectate caută sistematic ajutor medical pentru a corecta aceasta. Un studiu realizat de Hollifield (2005) arată că aproximativ 6-12% dintre clienţii clinicilor de chirurgie estetică suferă de această tulburare. Pot exista asocieri şi cu tulburarea bipolară, schizofrenia sau tulburările paranoide.

Ipohondria este definită de către Pilowsky (1970) drept o preocupare faţă de propria stare de sănătate sau boală care ocupă majoritatea timpului şi nu are o justificare organică. Pentru a fi considerată boală trebuie să dureze mai mult de şase luni.

Legat de ipohondrie teoriile sunt diferite. Myers consideră că are legătură cu fantasmele inconştiente de a fi bătut sau torturat. Mushatt (1975) asocia ipohondria cu răspunsul la pierdere. Rosenfeld (1965) susţinea că ipohondria temporară avea legătură cu angoasele psihotice infantile, iar Wahl (1963) sugera că simptomele serveau drept modalitate de ispăşire a vinovăţiei.

În concluzie, durerea psihică generată de context, atitudini, gânduri, credințe, tensiuni, respirație și emoții sunt transformate de către inconştient în simptome care transmit simbolic, metaforic, informaţii conştientului despre natura conflictului intrapsihic, prin tulburările psihosomatice. Cu alte cuvinte, tulburarea psihosomatică reprezintă o legătură între psihologie şi medicină. O persoană cu o astfel de afecţiune are terenul pregătit pentru afecţiuni fizice cronice severe şi chiar degenerative. Diferenţa dintre tulburarea psihosomatică şi boala psihosomatică constă de fapt în reversabilitate.

Ce ar fi de făcut în situaţia în care ne regăsim în tabloul de mai sus?

 “-Cât de greu credeți că este un pahar cu apă?”

“-Greutatea paharului de apă depinde de cât de mult trebuie să-l ţinem în mână.“

Cu alte cuvinte, cu cât conştientizăm mai repede faptul că stă într-o mare măsură în puterea noastră de a lucra cu percepţiile, atitudinile, tiparele de gândire şi reactivitate emoţională la situaţiile de viaţă, cu atât mai bine.

Ca şi strategie de lucru cu noi înşine am putea avea în vedere:

1. Rezervarea unui timp (1-2 ore pe zi) pentru tine însuţi.
2. Începe un proces de psihoterapie. Este necesar să înveţi şi să-ţi antrenezi o groază de lucruri ( a fi conştient de emoţiile tale şi a învăţa să le exprimi clar într-un mod asertiv, a-ţi cunoaşte activatorii comportamentali şi somatici, a deprinde exerciţiile de relaxare şi respiraţie, hipnoterapie pentru reprogramarea şi activarea resurselor interioare de autovindecare, catharsis emoţional şi resemnificarea anumitor etape din trecut, întărirea Eu-lui şi deprinderea unei egocentrări sănătoase, imbunătăţirea tiparelor de relaţionare, lucrul cu anxietatea şi impulsivitaea, etc). Toate acestea pot să aducă îmbunătăţiri în toate domeniile vieţii noastre.
3. Consumul plantelor şi a nutrienţilor cu efect adaptogen, menite să îmbunătăţescă activitatea sistemului nervos neuro-vegetativ, a activităţii glandelor suprarenale, să amelioreze simptomele.
4. Biblioterapie. Cărţile cu tematică potrivită nevoilor noastre cognitive, emoţionale şi spirituale sunt sfetnici şi prieteni pe care ne putem baza.
5. Lucrul cu corpul prin terapiile de tip biofeedback şi biorezonanţă au rezultate excelente în afecţiunile de acest tip.
6. Investigarea unor posibile cauze organice

 Bibliografie

1. JAMES I. KEPNER , PROCESUL CORPORAL: O ABORDARE GESTALT A LUCRULUI CU CORPUL ]N PSIHOTERAPIE, EDITURA GESTALT
BOOKS 2014 (P.9,10,11,14,22)
2. MICHAEL ODOUL, SPUNE-MI UNDE TE DOARE- LEXIC; EDITURA DERVY, 1999
3. CAIN, JACQUES, PSIHANALIZĂ ŞI PSIHOSOMATICĂ, EDITURA TREI, BUCUREŞTI Â, 1998,
4.PETER SHOENBERG, PSIHOSOMATICA. UTILIZĂRI ALE PSIHOTERAPIEI, EDITURA TREI, 2017, TRAD. OANA MUNTEANU
7. ANNA FREUD, EUL ȘI MECANISMELE DE APĂRARE,BUCUREȘTI, EDITURA FUNDAȚIEI GENERAȚIA, 2002, TRAD. ANDREI
CONSTANTINESCU
12. JUNG, AMINTIRI, VISE, REFLECȚII, EDITURA HUMANITAS, TRADUCERE DE DANIELA ȘTEFĂNESCU, BUCUREȘTI,
1996/2001/2004
12. FREUD, OPERE, VOL. 14 – PSIHOPATOLOGIA VIEȚII COTIDIENE, EDITURA TREI, 2010, TRAD. HERTA SPUHN, DANIELA
STEFANESCU
13. ALFRED ADLER, INTELEGEREA VIETII, EDITURA TREI, 2009,
14. J STONE, M SHARPE, A CARSON, S C LEWIS, B THOMAS, R GOLDBECK, C P WARLOW, ARE FUNCTIONAL MOTOR AND
SENSORY SYMPTOMS REALLY MORE FREQUENT ON THE LEFT? A SYSTEMATIC REVIEW, J NEUROL NEUROSURG PSYCHIATRY
2002;73:578–581
15. BINZER M, KULLGREN G. MOTOR CONVERSION DISORDER: A PROSPECTIVE 2 TO 5 YEARS FOLLOW-UP
STUDY. PSYCHOSOMATICS 1998; 39: 519–27.
16. CRIMLISK HL, BHATIA K, COPE H, DAVID A, MARSDEN CD, RON MA. SLATER REVISITED: 6-YEAR FOLLOW-UP STUDY OF
PATIENTS WITH MEDICALLY UNEXPLAINED MOTOR SYMPTOMS. BMJ,1998; 318: 582–6.
17. ENGEL, G. L. (1967) THE CONCEPT OF PSYCHOSOMATIC DISORDER. JOURNAL OF PSYCHOSOMATIC RESEARCH, 11, 3–9.
18. NEMIAH, J. C., SIFNEOS, P. E. (1970) AFFECT AND FANTASY IN PATIENTS WITH PSYCHOSOMATIC DISORDERS. IN MODERN
TRENDS IN PSYCHOSOMATIC MEDICINE (2). (ED. HILL, O. W.), BUTTERWORTHS, LONDON.
19. MELZACK R. THE MCGILL PAIN QUESTIONNAIRE: MAJOR PROPERTIES AND SCORING METHODS. PAIN. 1975
SEP;1(3):277–299.
20. MERSKEY H. PSYCHIATRY AND CHRONIC PAIN. CAN J PSYCHIATRY. 1989 MAY;34(4):329–336.
21. ENGEL GL. PSYCHOGENIC PAIN AND PAIN-PRONE PATIENT. AM J MED. 1959 JUN;26(6):899–918.
22. W HOLLIFIELD, M, WARNER, TD, LIAN, N ET AL. MEASURING TRAUMA AND HEALTH STATUS IN REFUGEES: A CRITICAL
REVIEW. JAMA. 2002; 288: 611–621
23. PILOWSKY M. D., CH., PRIMARY AND SECONDARY HYPOCHONDRIASIS, SEPTEMBER 1970
24. MYERS, I. (1980, 1995) GIFTS DIFFERING: UNDERSTANDING PERSONALITY TYPE. DAVIES-BLACK PUBLISHING, U.S.
25. MUSHATT, C. (1975), MIND, BODY, ENVIRONMENT. PSYCHOANAL. QUART., 44: 81–105.
26. MUSHATT, C. (1980), LOSS, SEPARATION AND PSYCHOSOMATIC ILLNESS: REFLECTIONS ON THE PROBLEM OF
PSYCHOANALYTIC TREATMENT OF PATIENTS WITH PHYSICAL ILLNESS. UNPUBLISHED MANUSCRIPT. GOOGLE SCHOLAR
27. HERBERT ROSENFELD, PSYCHOTIC STATES (1965),
28. WAHL H.-W. , ENTWICKLUNG UND PERSPEKTIVEN DER GERONTOLOGISCHEN FORSCHUNG: DAS BEISPIEL
WOHNFORSCHUNG, ZEITSCHRIFT FÜR GERONTOLOGIE UND GERIATRIE, 2005, 38, 2, 128