TEORIA RADICALILOR LIBERI ŞI UTILITATEA ANTIOXIDANŢILOR
În anul 1956, medicul Denham Harman, de la Universitatea din Nebraska, a prezentat pentru prima dată ceea ce astăzi numim “teoria radicalilor liberi în procesul îmbătrânirii”.
Radicalii liberi sunt molecule înalt reactive, cu un electron impar (sau “liber”) care transformă aceste molecule fragmentate în agenţi foarte instabili şi periculoşi biochimic. Aceştia sunt şi subproduşi naturali ai metabolismului nostru si joacă in cantitate mica un rol important în sistemul de apărare celulară, distrugând bacteriile şi virusurile, descompunând poluanţii chimici şi neutralizând toxinele. Astăzi există însă prea multe surse noi, artificiale, de radicali liberi, pe care mecanismele naturale de apărare ale organismului nu le mai pot stăpâni.
Sursele externe de radicali : radiaţia nucleară, razele X şi microundele, metalele toxice, ca aluminiul şi cadmiul din apa potabilă ,smogul, aditivii alimentari chimici, fumul de ţigară, gazele de eşapament (în special compuşii cu plumb) uleiurile vegetale hidrogenate din preparate uzuale precum margarina.Toate uleiurile vegetale hidrogenate sunt adevărate bombe cu radicali liberi, care explodează în momentul în care le consumaţi. Acestea includ margarina, sosurile îmbuteliate pentru salate, uleiurile de gătit, cremele fără lapte.
Doctorul Harman descrie activitatea radicalilor liberi ca pe un fel de “iradiere internă“, care atacă şi distruge fără cruţare celulele şi ţesuturile, provocând diverse simptome: zbârcirea pielii;pete pigmentare;cataractă; artrită;îngroşarea arterelor;bolile de inimă; glaucomul; boala Alzheimer; pierderea memoriei; apoplexie;senilitate;cancer;alte stări degenerative.
Antioxidanţii-curăţători ai radicalilor liberi în organism
La întrunirea anuală a Asociaţiei Americane pentru Dezvoltare Ştiinţifică din 1992, biologul Michael Ross, de la Universitatea California, a raportat descoperirea a ceea ce el a denumit “gena anti-îmbătrânire“. Această genă este responsabilă pentru reglarea producţiei de enzime antioxidante.
Glutation-peroxidaza(GP) şi superoxid-dismutaza(SOD) sunt principalii distrugători de radicali liberi. Pentru ca organismul să poată produce enzime antioxidante(GT si SOD) pe cont propriu, are nevoie de aporturi importante de minerale şi oligo-elemente.Dintre aceştia principalii antioxidanţi sunt: -vitaminele A, C, E, B1, B5, B6, beta-carotenul (precursorul vitaminei A);aminoacizii glutation, taurină, cisteină şi metionină, bioflavonoidele din citrice;coenzima Q10, luteina; GingkoBiloba,Resveratrolul,Goji,Acai,Mangostan-ul,etc.
Referinte:
01.Harman, D (1972). “A biologic clock: the mitochondria?”. Journal of the American Geriatrics Society 20 (4): 145–14
02.Harman, D (1956). “Aging: a theory based on free radical and radiation chemistry”. Journal of Gerontology 11 (3): 298–300.
03.http://www.healthy.net/Health/Interview/The_Free_Radical_Theory_of_Aging_Part_I_How_it_all_began/174
04.Muller FL, Lustgarten MS, Jang Y, Richardson A, Van Remmen H (Aug 2007). “Trends in oxidative aging theories”. Free Radical Biology & Medicine 43 (4): 477–503.
05.Ohlemiller, KK; McFadden, SL; Ding, DL; Lear, PM; Ho, YS (2000). “Targeted mutation of the gene for cellular glutathione peroxidase (Gpx1) increases noise-induced hearing loss in mice”. J Assoc Res Otolaryngol 1 (3): 243–54
06.Ran Q, Liang H, Ikeno Y, Qi W, Prolla TA, Roberts LJ, Wolf N, Van Remmen H, VanRemmen H, Richardson A (Sep 2007). “Reduction in glutathione peroxidase 4 increases life span through increased sensitivity to apoptosis”. The Journals of Gerontology. Series A, Biological Sciences and Medical Sciences 62 (9): 932–42.
07.Mills GC (Nov 1957). “Hemoglobin catabolism. I. Glutathione peroxidase, an erythrocyte enzyme which protects hemoglobin from oxidative breakdown”. The Journal of Biological Chemistry 229 (1): 189–97.
08.Sedighi O, Makhlough A, Shokrzadeh M, Hoorshad S (Sep 2014). “Association between plasma selenium and glutathione peroxidase levels and severity of diabetic nephropathy in patients with type two diabetes mellitus”. Nephro-Urology Monthly 6 (5)
09.Genova Diagnostics. Test Catalog. Oxidative Stress Analysis. http://www.genovadiagnostics.com, Ref Type: Internet Communication.
10.HX Deng, A Hentati, JA Tainer, Z Iqbal, A Cayabyab, WY Hung, ED Getzoff, P Hu, B Herzfeldt, RP Roos, Amyotrophic lateral sclerosis and structural defects in Cu,Zn superoxide dismutase. In Science, 261(5124):1047-1051, 1993.
11.Seguí J, Gironella M, Sans M, Granell S, Gil F, Gimeno M, Coronel P, Piqué JM, Panés J. Superoxide dismutase ameliorates TNBS-induced colitis by reducing oxidative stress, adhesion molecule expression, and leukocyte recruitment into the inflamed intestine. In J. Leukoc. Biol. 76(3): 537–44, 2004.
12.Ying Zhang, Weiling Zhao, Hannah J. Zhang, Frederick E. Domann, and Larry W. Oberley. Overexpression of Copper Zinc Superoxide Dismutase Suppresses Human Glioma Cell Growth. In Cancer Res, 62:1205,1212, 2002.
13.Y. Groner, O. Elroy-Sterol, K.B. Avraham, M. Schickler, H. Knobler, D. Minc-Golomb, O. Bar-Peled, R. Yarom and S. Rotshenker, Cell damage by excess CuZnSOD and down’s syndrome, Biomedicine & Pharmacotherapy, Volume 48(5-6), 231-237, 1994.
14.http://www.nia.nih.gov/newsroom/topics/resveratrol
15.http://search.nih.gov/search?utf8=%E2%9C%93&affiliate=nih&query=resveratrol&commit.x=15&commit.y=7
16.http://nutritionfacts.org/2013/08/22/the-science-on-acai-berries/
17.http://www.cancer.org/treatment/treatmentsandsideeffects/complementaryandalternativemedicine/herbsvitaminsandminerals/ginger
18.http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18447631
19.http://www.uofmhealth.org/health-library/hn-5198007
20.http://scholar.google.ro/scholar?q=Mangostan&btnG=&hl=ro&as_sdt=0%2C5&as_vis=1
21.Lockwood K, Moesgaard S, Yamamoto T, Folkers K. Progress on therapy of breast cancer with vitamin Q10 and the regression of metastases. Biochem Biophys Res Commun 1995
22.Coenzyme Q10 New Applications for Cancer Therapy. By Christie Yerby, ND, http://www.lifeextension.com/Magazine/2005/10/report_coq10/Page-01?p=1
23.Lutein + zeaxanthin and omega-3 fatty acids for age-related macular degeneration: the Age-Related Eye Disease Study 2 (AREDS2) randomized clinical trial., http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23644932
24.Correspondence to Professor J. Dwyer, University of Southern California, Oxygenated Carotenoid Lutein and Progression of Early Atherosclerosis,The Los Angeles Atherosclerosis Study http://circ.ahajournals.org/content/103/24/2922.short