Tu si lumea ta

Starea de permanență acuitate senzorială, mentală și emoțională ne-ar permite o conștientizare deplină a propriei prezențe într-o lume din ce în ce mai complexă. Dar este acest lucru posibil? În condițiile în care ambientul ne provoacă permanent spre evoluție și identificarea unor căi de a ne adapta într-un mod funcțional și sănătos, decisiv este ceea ce se întamplă în acel spațiu denumit de Winnicott spațiu tranzițional situat între lumea exterioara și cea interioară.

Omul are libertatea de a se lupta sau de a-și ” lua avânt, însă după anumite reguli prestabilite.”

La interacțiunea cu realitatea, omul este un participant activ , el contribuind la reprezentarea ei prin prelucrarea informațiilor descendente conform unor coduri existente în minte, sub forma unor scheme cognitive ce au fost învățate în cursul dezvoltării filogenetice și care fac parte din structurile de personalitate ale individului – Daniel David (2006). Dialogul interior generat de aceste scheme cognitive precum și gândurile automate provenite din structurile cognitive pot fi considerate factori de vulnerabilitate la boală sau de promovare a sănătății și a comportamentelor adaptative.

Ca și paradigme ce influențează interactiunea omului cu realitatea, mă voi referi la felul în care se poziționează omul în raport cu sine, cu ambientul exterior perceput, cu credința într-un Salvator și cu locul de control.

Herman Witkin (1949) a identificat ca moduri perceptuale de bază două variante: dependența și independența de câmpul perceptiv. Această caracteristică constantă, omniprezentă a funcționalității omului a fost susținută și demonstrată prin numeroase experimente perceptuale, unul dintre ele fiind testul de ajustare corporală. Acest concept, Yrvin D. Yalom îl leagă de cele două moduri de negare a morții ca mecanisme de apărare: credința într-un salvator suprem și cea în statutul special al propriei persoane. Prin cercetările lor, Joseph Rotter și E. Jerry Phares au susținut paradigma că un individ posedă locul de control intern sau extern.

Integrând cele trei paradigme, se poate afirma că “internii” având centrul de control în interior au sentimentul controlului propriului destin, sunt dispuși să-și asume responsabilitatea propriilor decizii, sunt mai independenți, trăiesc un sentiment mai puternic al puterii personale, sunt puțin sugestionabili, independenți de câmpul perceptiv și clar mult mai orientați spre a-și asigura un statut special al propriei persoane în plan social și chiar a controla lumea exterioară până la agresivitate.

”Externii“, plasând controlul în exterior vor căuta sprijin, îndrumare și răspunsuri în afară. Astfel își limitează mult propria persoană și dobândirea de abilități, fiind înclinați să relaționeze cu alții într-o manieră servilă. În cazul lor stima și sentimentul valorii de sine este scăzut, dezvoltă dependență de câmp și așteaptă un salvator suprem care să-i elibereze de confuzie, deprimare, inadecvare, angoasă, dispreț față de propria persoană, sentiment de neajutorare și dezamăgire, masochism și sentimentul de abandon de către persoana dominantă.

Iată cum modul extern de control pare să fie mai puțin eficient în a ne proteja de angoasa existențială precum și în dezvoltarea , optimizarea și atingerea sentimentului de împlinire în viață, a activării resurselor interioare, fiind intrisec limitativă.

David Burns ( 1989) subliniază paradigma conform căreia, gândurile și atitudinile noastre și nu evenimentele exterioare influențează dispoziția persoanei. Practic orice emoție, sentiment negativ sau comportament dezadaptativ este rezultatul unui gând negativ. Tot Burns (1989) afirma că uneori gândurile negative sunt realiste și adevarate, individul trebuind să învețe să accepte stările afective generate de acestea și să facă față în mod adecvat situației.

Bourne(1995) descrie patru tipuri de “subpersonalităţi” negative ce se cer a fi identificate şi contracarate :

1.  Ingrijoratul – anticipează tot ce este mai rău adresându-şi întrebări de genul : “ce va fi dacă?” ; ” ce vor crede ceilalţi despre mine?” şi induce anxietate.
2.  Hipercriticul – evaluează si judecă în permanenţă, spunandu-şi mereu “nu eşti bun de nimic!” ; ” eşti un ratat!” şi generează stimă de sine scazută.
3.  Victima – reprezintă partea din noi care se simte neajutorată și lipsită de speranță, expresiile favorite fiind: ” eu nu pot…” , “niciodata nu voi fi capabil să…”; ” nu are nici un rost să mai încerc…”. Acest tip de dialog interior generează depresie.
4.  Perfectionistul- are ca şi dialog interior: “eu trebuie să fac totul perfect” ; “eu trebuie să am bani”; “eu trebuie să am poziţie socială şi aprobarea celorlalţi” , gânduri care provoacă stres cronic şi epuizare.

În concluzie, având în vedere cele afirmate pâna aici, o adaptare într-un mod funcțional și sănătos la lumea în care trăim ar presupune:

1. A înceta lupta și   “a-ţi lua avânt după anumite reguli prestabilite” în armonie cu tine însuţi şi pe cât posibil cu ceilalți și cu situaţiile de viaţă apărute.
2. Identificarea structurilor cognitive iraţionale şi neadaptative care ne fac vulnerabili şi nefericiţi.
3. Plasarea centrului de control în interiorul nostru , acest lucru ajutându-ne să ne asumam responsabilitatea asupra propriilor decizii, gânduri şi emoţii generând un sentiment mai puternic al puterii personale şi un grad mai mare de independenţă. Apariţia unui “salvator” exterior poate fi binevenită dar focusul nostru în evoluția personală ar fi dezvoltarea puterii interioare.
4. Pentru că uneori gândurile negative sunt realiste și adevărate, este necesar să învățăm să acceptam stările afective generate de acestea și să facem față în mod adecvat situației.
5. Pentru contracararea gândurile şi emoţiile specifice subpersonalităţilor noastre negative , este util sa ne întrebăm : cât de real şi obiectiv este un gând pe care il ruminăm ? Acel lucru dureros este valabil în permanenţă sau doar uneori? El nu este valabil atunci cand…? Care este cel mai rău lucru care se poate întampla? Chiar am analizat toate aspectele problemei?
6. În relaţia cu lumea exterioară este important să diferenţiezi ceea ce “trebuie” să fii sau să faci ( chiar?), ceea ce ar fi util (cu necesitate), ceea ce ar fi important, ceea ce dorești și ceea ce vrei cu adevărat.
7. Antrenează-ţi permanent starea de acuitate senzorială, mentală și emoțională. O comunicare conştientă presupune o minimă judecare a celor spuse, un dialog interior redus pe cât posibil la zero şi apelarea permanentă la intuiţie.

Bibliografie:

1. Irvin Yalom , Psihoterapia existențială, trad. Bogdan Boghitoi. Ed. a-2-a București: Editura Trei, 2012
2. 2. Daniel David, Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, a 2-a, rev.-Iași
3. Windy Dryden, Raymond DiGiuseppe, Ghid de terapie rațional-emotive și comportamentala, trad. Daniel David, Adrian Opre, Cluj-Napoca: Editura RTS, 2003
4. Munger, Greta, (2006), Perfectionism, Stress and Depression. Cognitive Daily. 28 decembrie 2006. ScienceBlogs LLC.
5. Anthony de Mello (1990), Conştienţa. Capcanele și șansele realităţii, trad.Monica Vişan, București, Editura For You, 2003